Pe rolul instanțelor de la București a ajuns o sesizare făcută de mai mulți grefieri ai Tribunalului Prahova, nemulțumiți de banii primiți la majorări.
PSD pregătește finalizarea procesului de adoptare a salariului minim european
Aceștia cer o majorare a salariului de bază cu 25% începând cu 1 ianuarie 2018. Într-adevăr, în această perioadă, în urma protestelor pe care le-au organizat - inclusiv anul acesta - au mai existat creșteri salariale, însă atât magistrații, cât și foștii magistrați și personalul auxiliar au fost nemulțumiți de aceste sume.
Impozitarea progresivă mai are de așteptat. Liberalii NU sunt de acord și spun că introducerea ei înseamnă taxe mai mari
Sesizările se înmulțesc, iar acestea vor fi luate în calcul după ce vacanța judecătorească se va termina.
Primul termen de la Tribunalul București este pe 12 septembrie, însă magistrații din Capitală se așteaptă la un aflux de cereri venite din toată țara.
România se va confrunta cu taxe fără precedent din anul 2025. AVERTISMENTUL economiștilor
Chiar dacă cererile ar putea fi îndreptățite, se pare că nu există bani, iar bugetul Ministerului Justiției și cel al Finanțelor va fi grav afectat de aceste cereri salariale, care în cazul magistraților depășesc sume considerabile.