”Hrană, cariere, libertate!”, au scandat unele manifestante, în timp ce altele agitau banderoale cu mesaje prin care cer accesul femeilor la posturi politice.
În pofida faptului că manifestaţiile sunt interzise de către noii conducători ai Afganistanului, autorităţile au autorizat organizarea acestui marş, care s-a desfăşurat pe un frig naprasnic, după primele ninsori.
Unele femei afişau banderole cu mesaje-ecou ale unor nemulţumiri ale talibanilor, care deplâng faptul că membrii comunităţii internaţionale au ”îngheţat” fonduri destinate unor ajutoare în valoare de miliarde de dolari.
Talibanii, care au cucerit puterea la jumătatea lui august, s-au angajat să guverneze mai puţin brutal decât la prima lor instalare la putere, în anii \"90, însă femeile sunt în continuare larg excluse din funcţia publică şi de la educaţia secundară.
În pofida faptului că au obţinut dreptul să manfesteze joi, unele participante la maniefstaţie au declarat că se tem de noii conducători.
La o intersecţie, combatanţi talibani şi-au armat puştile şi le-au agitat, însă marşul a fost autorizat să continue.
”Frica este pezentă în continuare, dar nu putem trăi în frică. Trebuie să luptăm împotriva fricii noastre”, a declarat una dintre manifestante, Shahera Kohistan, în vârstă de 28 de ani.