Părinții micuților sunt extrem de revoltați, și nu știu cui să se mai adreseze pentru că primarul, viceprimarul și consilierii, în loc să găsească o solutie, preferă să arunce vina de la unii la alții.
Edilul comunei susţine că a înaintat o solicitare către prefectură, dar așteaptă aprobarea consilierilor care nu mai vine. Între timp, părinții spun că singurul microbuz vine de la Dej, însă ar fi prea mic pentru atâția elevi și, în plus, ar trebui sa plătească 165 de lei pentru abonamentul lunar, sumă pe care nu și-o permit.
15 părinţi din satul Răzbuneni, comuna Bobâlna ameninţă că nu îşi vor mai trimite copiii la şcoală până când primarul nu rezolvă situaţia trasportului gratuit de elevi.