Alunecarea de teren s-a produs într-o zonă rezidenţială din municipalitatea Gjerdrum, la aproximativ 30 de kilometri nord de capitala Oslo.
Presa locală relatează că la fața locului se poate vedea un crater de dimensiuni mari, clădiri distruse la bază şi altele rămase atârnând pe marginile sale.
Autoritățile au evacuat aproximativ 700 de persoane din zonă, iar operațiunile de salvare a celor dispărute continuă. Acestea locuiau în casele aflate în centrul zonei unde s-a produs alunecarea de teren. Poliția a precizat că nu are informații dacă au fost prinse sub dărâmături, erau plecate când a survenit catastrofa sau au reuşit să scape.
În acest moment, în zonă nu se poate ajunge decât cu elicopterul.
”Sunt multe persoane dispărute. Este o mare catastrofă”, a declarat Premierul Erna Solberg, prezent la locul tragediei.
În ultimele zile, sudul Norvegiei a înregistrat cantităţi mari de precipitaţii, lucru care ar fi determinat și alunecarea solului argilos predominant în zonă, mai scrie presa locală, citată de Agerpres.