Cauciucuri, biciclete și alte acareturi depozitate de proprietari vor sta în calea cetățenilor în cazul unor catastrofe. Situația este bine-cunoscută de autorități. Spațiile sunt insalubre, fără electricitate, iar sistemele de ventilație nu sunt funcționale.
În multe cazuri, oamenii fac modificări în buncăre după bunul plac. De pildă, un bărbat a cimentat grupurile sanitare din adăpost, iar acum nu mai poate fi folosit.
Mulți cetățeni sunt conștienți de realitatea din teren și recunosc că adăposturile n-ar putea fi de folos în caz de urgență.
În țara noastră se găsesc aproape 5.000 de adăposturi de protecție civilă, dar aceste cifre nu sunt o garanție în cazul unui dezastru. Un caz aparte întâlnim în Timișoara, unde primăria se luptă în instanță ca să recupereze aceste spații. Peste jumătate au devenit beciuri pentru murături.