Submarinul HMS Tireless a sosit în zona căutărilor pentru a "contribui la eforturile de localizare a avionului datorită capacităților sale avansate de căutare sub apă", a anunțat Marina Regală.
O navă britanică, HMS Echo, urmează de asemenea să sosească în zonă pentru a însoți nava Marinei australiene, Ocean Shield, care a părăsit portul Perth (vestul Australiei) luni seara şi are la bord o sondă de 35 de kilograme ataşată la capătul unui cablu pentru a capta undele sonore ale cutiei negre a avionului dispărut.
Nava Ocean Shield urmează să sosească la sfârşitul săptămânii în zona din sudul Oceanului Indian unde au fost descoperite posibile resturi ale avionului.
Operațiunile de căutare a avionului malaysian acoperă o suprafață maritimă de 319.000 kilometri pătraţi.
Premierul malaysian, Najib Razak, care urma să sosească miercuri seara la Perth pentru a se întâlni cu omologul său australian, Tony Abbott, şi cu coordonatorul operațiunilor de căutare, Angus Houston, fost comandant al armatei australiene, a declarat că ţara sa conduce "cele mai complexe şi dificile operaţiuni de căutare văzute vreodată".
Şeful poliţiei malaysiene, Khalid Abu Bakar, a anunţat că ancheta efectuată de serviciile sale nu a ajuns până în prezent la niciun rezultat.
"S-ar putea să nu cunoaştem niciodată cauza acestui eveniment", a admis el. Un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines care trebuia să asigure un zbor între Kuala Lumpur şi Beijing a dispărut pe 8 martie de pe ecranele radarelor cu 239 de persoane la bord.
Autorităţile malaysiene au fost criticate pentru felul în care au gestionat operaţiunile de căutare a avionului, fiind acuzate de incompetenţă şi chiar de faptul că ar vrea să ascundă adevărul. Este absolut "fundamental" să descoperim resturile aparatului de zbor, "singura speranţă de a găsi avionul la fundul oceanului", a spus premierul malaysian.
Căutările în Oceanul Indian continuă, autorităţile sperând să intre în posesia cutiei negre a avionului, care conţine datele înregistrate pe parcursul zborului şi ar permite stabilirea cauzelor accidentului.