Avionul, probabil doborât de o rachetă la 17 iulie, cu 298 de persoane la bord, majoritatea olandezi, transporta și 28 de australieni și nouă rezidenți permanenți în Australia.
'La locul accidentului, există corpuri ale victimelor care nu au fost recuperate. Și prezența acestor corpuri face mai important ca niciodată ca o misiune internațională să fie desfășurată acolo', a afirmat Tony Abbott, precizând că implicarea Australiei în această regiune este strict umanitară.
'Este vorba, și subliniez acest lucru, de o misiune umanitară. Alții pot să se implice, dacă o doresc, în politica din Europa centrală, obiectivul nostru este însă de a identifica morții noștri și de a-i repatria', a subliniat premierul australian.
Tony Abbott declara vineri că Australia prevede trimiterea a circa 100 de polițiști suplimentari, precum și a unor soldați, la locul prăbușirii avionului malaezian.
Canberra a trimis deja 90 de polițiști pentru a participa la o misiune internațională destinată protecției locului prăbușirii și pentru a exista siguranța că vor fi recuperate toate corpurile victimelor.