WhatsApp este gata să le ofere celor peste 2 miliarde de utilizatori, după doar o lună de teste, o nouă opţiune de protejare a intimităţii, prin care mesajele sunt eliminate după ce sunt văzute.
WhatsApp anunţă lansarea opţiunii pe care o numeşte “View Once”. Aşa cum sugerează numele, cu această opţiune mesajele sunt văzute doar o dată, după care sunt şterse automat.
Noua funcție nu vizează toate tipurile de mesaje trimise sau primite de utilizatori, ci doar pe cele care includ imagini şi clipuri video. Această facilitate este potrivită conţinutului multimedia sensibil, unde utilizatorul vrea să elimine riscul de a fi văzut şi de alte persoane.
În dreptul mesajelor pe care le trimite utilizatorul, va fi afişat un buton cu cifra 1. Prin apăsarea acestuia, expeditorul se asigură că mesajul trimis poate fi văzut o dată de către destinatar, după care va fi şters.
Mark Zuckerberg a anunțat opţiunea în luna iunie, iar în iulie WhatsApp a început deja testarea acesteia.
Este a doua opţiune de ştergerea automată a mesajelor pe care WhatsApp o implementează, după cea care permite programarea ştergerii mesajelor după o anumită perioadă de timp.
WhatsApp este încă aşteptată să lanseze suportul pentru funcţionarea simultană pe mai multe dispozitive, fără ajutorului telefonului, plus o aplicaţie nativă de iPad.