Aceste măsuri, care intervin ca reacţie la informaţiile obţinute în cadrul unei reevaluări sistematice a ameninţărilor în lume, vor fi aplicate "în următoarele zile", a declarat Johnson, fără a preciza numele aeroporturilor vizate de aceste măsuri.
Un oficial din cadrul Ministerului Securităţii Interne a afirmat totuşi că este vorba de aeroporturi din Orientul Mijlociu şi Europa.
"Am oferit informaţiile obţinute aliaţilor noştri din străinătate şi vom avea consultări cu companiile aeriene", a adăugat Johnson, potrivit unui comunicat.
Un alt oficial din cadrul ministerului a explicat că toate "informaţiile cu privire la aceste măsuri sau aeroporturi vizate sunt sensibile, din acest motiv nu dorim să divulgăm elemente cu privire la nivelul de securitate celor care au intenţii rele".
Agenţia americană de securitate a transporturilor (TSA) va face "ajustările necesare, pentru a corespunde evoluţiei constante a ameninţării", a precizat acest oficial, adăugănd că printre măsurile adoptate se numără "controale suplimentare ale persoanelor şi bunurilor lor".
El i-a sfătuit pe "călători să sosească la aeroport cu mult timp înainte de zbor, pentru a trece aceste controale şi pentru ca unii să nu-şi piardă zborul".