Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Bianca Săbău, a declarat, că un incendiu a izbucnit la o vulcanizare din oraşul Cisnădie şi s-a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, dar şi cu forţe ale Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU) Cisnădie.
Vulcanizarea era lipită de o casă de locuit, iar flăcările s-au extins şi la acoperişul acesteia.
”În urma incendiului, care a avut drept cauză probabilă coşul de fum amplasat necorespunzător sau neprotejat termic faţă de materialele combustibile, au ars anexa gospodărească (vulcanizarea – n.r.), materialele depozitate în interiorul anexei şi aproximativ 25 de metri pătraţi din acoperişul casei”, a spus Săbău.
Potrivit acesteia, pompierii au reuşit să stingă flăcările după mai bine de două ore.
Bianca Săbău a adăugat că în urma incendiului nu s-au înregistrat victime, dar martorii povestesc că un nor gros de fum s-a ridicat deasupra oraşului de la cauciucurile aflate în interiorul vulcanizării care au ars.
Sursa: Mediafax