Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță temperaturi destul de scăzute, mai ales dimineața, acestea fiind cuprinse între 8 și 10 grade, în timp ce la munte, minimele vor coborî sub 0 grade, înregistrându-se temperaturi negative de -1 sau chiar -2 grade.
Maximele din timpul zilei se vor situa între 12 și 21 grade, la nivel național, cu maxime în Muntenia, Dobrogea și în partea de sud a Moldovei.
Vremea va fi în general frumoasă în cursul zilei de marți, însă la munte, în Crișana, Maramureș și Transilvania vor mai fi condiții de ploaie. Ulterior, norii se vor strânge și în Oltenia, nordul Munteniei și Moldova, acolo unde pot să apară ploi.
Vântul va sufla slab și moderat, iar în regiunile montane înalte mai poate prezenta unele intensificări.
Și în București, ziua de marți aduce vreme în general frumoasă, dar mai rece, cu maxime nu va trece de 18 grade, iar cerul va fi variabil.
Noaptea, cerul va fi parțial noros și este anunțată o minimă de 6 grade.