Ziua de duminică a început cu aproape zero grade în anumite zone ale țării. La Vf. Omu se înregistra doar 1 grad Celsius la ora 8 dimineața, 3 grade erau la Tarcu și 4 grade la Bâlea Lac.
Duminică și luni, în prima parte a zilei, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și, pe arii restrânse, grindină și intensificări ale vântului ce pot luă aspect de vijelie.
În intervale scurte de timp, anunța meteorologii, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20 l/mp și pe spații restrânse 35...40 l/mp.
Pe arii restrânse cantitaţile de apa vor depaşi 20...30 l/mp şi va cădea grindina. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorari seara când astfel de fenomene se vor semnala local şi la cote mai reduse.
Vântul va avea unele intensificari în sud-estul ţarii şi în extremitatea de vest, dar de scurtă durata şi asociat instabilitaţii atmosferice, fiind posibile izolat vijelii. Valorile de temperatură vor caracteriza o vreme răcoroasă în nord, în nord-est şi parţial în centru
În Capitală, cerul va fi variabil, cu înnorari spre seară, când vor fi condiţii pentru averse şi descarcari electrice. Vântul va sufla moderat.
Vremea revine la temperaturi normale pentru această perioadă începând de marți.