Comuna Bara este una din cele mai mici din judeţul Timiş. Datele statistice ale numărătorii paralele realizate de PSD arată, însă, că în această localitate, cu satele aparţinătoare Bara, Dobreşti, Lăpuşnic şi Rădmăneşti Victor Ponta a obţinut pe comună un scor de 66,63 la sută. În întreaga comună, cu primar PSD din 2004, au fost 259 de voturi valabil exprimate. Potrivit www.redesteptarea.ro, din statistica realizată pe fiecare sat în parte reiese că Victor Ponta a obţinut cel mai bun scor, 74 la sută, în satul Lăpuşnic, unde au votat 50 de alegători. În clasamentul pe comună, satul natal al Patriarhului Daniel, Dobreşti, ocupă locul doi, cu un procent de 66,67 la sută. Pe trei se află Rădmăneşti cu 65 la sută, iar pe ultimul loc este plasat satul Bara, 60,87 la sută.
Mai multe pe adevarul.ro