Iulian Rada nu mai vede de la vârsta de 3 ani, atunci când nervul său optic a început să se atrofieze din cauza unei tumori benigne. Acum el percepe doar lumina şi umbrele.
Iulian Florin Rada povesteşte: "Profesorul când m-a văzut le-a şi spus că trebuie să fiu operat de urgenţă că am o tumoră la creier. Vederea mi-e compromisă. Singurul lucru pe care îl poate face el e să-mi salveze viaţa... următorii ani de după operaţie mi i-am petrecut mai mult prin ţară, în căutarea unui leac".
În ciuda handicapului, Iulian nu a renunţat la educaţie. A fost la un liceu din Buzău, special pentru nevăzători, iar apoi a terminat Facultatea de Kinetoterapie. Acum urmează a doua facultate, cea de Litere.
Angela Stănescu, profesoară de limba engleză: Ştie întotdeauna despre ce e vorba, face legături. Deci un copil absolut ca toţi ceilalţi, doritor să ştie. Nu lipseşte aproape niciodată. Este mereu aici...şi cu un simţ al umorului pe care eu l-am apreciat întotdeauna".
Colegele sale recunosc: "Câteodată mi se pare mai încrezător decât suntem noi, care nu avem niciun fel de problemă" şi "În fiecare zi ne arată că trăim o viaţă frumoasă şi trebuie să fim recunoscători şi mulţumiţi pt ce avem".
Mai mult, Iulian este campion naţional la şah şi foloseşte laptopul şi telefonul mobil.
Luna aceasta, viaţa lui Iulian Rada a căpătat un alt sens. Medicii de la o clinică din Thailanda i-au transmis că defectul său de vedere se poate corecta cu ajutorul unui implant de celule stem. Intervenţia costă, însă, 27 de mii de euro, bani pe care nu îi are. Cei care pot să îi dea o mână de ajutor lui Iulian o pot face donând bani în conturile afişate pe ecran.