Aproximativ 250 de lei, atat ar trebui să primească românii prin acele vouchere oferite de către Guvern o dată la 2 luni. Pâine, ulei, ouă, dar și carne, sunt doar o parte dintre alimentele pe care oamenii le pot achiziționa. Însă îngrijorator este faptul că prețurile pare ca au explodat, iar specialiștii au previziuni sumbre pentru următoarea perioadă.
Tarifele din magazine și piețe cresc de la o zi la alta. Este realitatea cruntă cu care se confruntă românii. Un kilogram de piept de pui dezosat a ajuns să coste în unele magazine chiar și 45 de lei.
Și cartofii, zahărul și ouăle au înregistrat majorări în ultima vreme.
Însă și aceste vouchere sunt sub semnul întrebării. Dacă nu se va primi finanțarea de la Uniunea Europeană, banii pentru tichete vor fi luați din bugetul de stat.
"Ni s-a spus că acest pachet va fi finantat de EU. Aflăm acum că nu avem aprobarea, ci a fost doar o discuție și urmează să se negocieze. Să sperăm că se vor da acești bani. Dacă UE nu trimite bani, atunci voucherele vor fi din bugetul de stat," a afirmat analistul economic Mircea Coșea.
"Trei milioane și jumătate de români vor încasa aceste vouchere, inclusiv cei care primeau la 6 luni, distribuția va fi prin Poșta română și românii pot achizițona produse de bază", afirmă prim vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan.
3,5 milioane de români ar putea primi de la stat vouchere în valoare de 50 de euro, o dată la două luni.