Nominalizările pentru premiile Uniunii Scriitorilor din România (USR) pe anul 2013 au fost stabilite de juriul alcătuit din Livius Ciocârlie, Gabriel Coşoveanu, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Mircea Mihăieş (preşedinte) şi Nicolae Oprea, se arată pe site-ul USR.
Astfel, la categoria "cartea de poezie" au fost făcute următoarele nominalizări: "Rezervaţia de îngeri", de Emil Brumaru (Humanitas), "Costumul negru", de Adrian Popescu (Cartea Românească), "Vino cu mine, ştiu exact unde mergem", de Dan Sociu (Tracus Arte), "Poeme în balans", de Cassian Maria Spiridon (Charmides), şi "Ţeasta", de Eugen Suciu (Tracus Arte).
În ceea ce priveşte nominalizările la categoria "cartea de proză", acestea sunt: "Negru şi roşu", de Ioan T. Morar (Polirom), "Cei O Sută. Agnus Dei", de Gheorghe Schwartz (Curtea Veche), "Boala şi visul", de Dan Stanca (Tracus Arte), "Ca la vecinul bine temperat", de Florin Toma (Brumar), şi "Jocul celor o sută de frunze", de Varujan Vosganian (Polirom).
"Vrei să fii prietenul lui Dumnezeu?", de Daniel Bănulescu (Charmides), şi "Golem", de Alexandru Hausvater (Tracus Arte), sunt volumele nominalizate la categoria "cartea de teatru".
De asemenea, la secţiunea "cartea de eseu, critică şi istorie literară" s-au stabilit următoarele nominalizări: "Poarta neagră", de Mircea Anghelescu (Cartea Românescă), "Amazoanele", de Adriana Babeţi (Polirom), "E. Lovinescu şi modelele româneşti şi europene ale criticii literare interbelice", de Antonio Patraş (Muzeul Naţional al Literaturii Române), "Oglinda şi drumul", de Irina Petraş (Cartea Românească), şi "Bucureştiul lui Mircea Eliade", de Andreea Răsuceanu (Humanitas).
La categoria "cartea de debut" au fost stabilite următoarele nominalizări: "Spre Sud, la Lăceni", de Ştefan Baghiu (Cartea Românească), "3 ml de Konfidor", de Ion Buzu (Casa de Pariuri Literare), "Fratele mut. La Nord apa e curată", de Vlad A. Gheorghiu (Paralela 45), "Maldororiana", de Ana Ionesei (Adenium), şi "Asul de pică: Ştefan Aug. Doinaş", de George Neagoe (Cartea Românească).
Totodată, la categoria "cartea pentru copii şi tineret" au fost nominalizate următoarele trei volume: "Cruciada pisicilor/ Basme", de Petre Crăciun (Zorio), "Povestioare cu ploaie şi soare", dePassionaria Stoicescu (Carminis), şi "La broscotecă, într-o seară de vară", de Mariana Filimon (Tracus Arte).
De asemenea, vor fi acordate premii pentru literatură în limbi ale minorităţilor. Pentru scriitorii în limba maghiară au fost făcute următoarele nominalizări: "Ahol az ö lelke" (roman), de Vida Gábor (în româneşte: "Unde-i sufletul său"), şi "Föld" (poezie), de László Noémi (în româneşte: "Pământ"). În ceea ce priveşte scriitorii în limba slovacă, au fost făcute următoarele nominalizări: "Básnické zátišie" (poezie), de Ivan Miroslav Ambruš (în româneşte: "Fluviul cuvintelor de cristal"), şi "Krištál’ová reika slov" (poezie/ debut), de Anna Kalianková (în româneşte: "Fluviul cuvintelor de cristal").
De asemenea, volumul "Chervoni koni sertzia" (poezie), de Pavlo Romaniuk (în româneşte: "Caii roşii ai inimii"), a fost nominalizat la categoria "scriitori în limba ucraineană", iar volumul "U jednom dahu" (poezie - ed. bilingvă), de Ljubinka Perinaţ-Stankov (în româneşte: "Dintr-o răsuflare"), a fost ales pentru secţiunea scriitorilor în limba sârbă.
Totodată, la categoria "traduceri" au fost făcute următoarele nominalizări: "Gânduri către sine însuşi", de Marcus Aurelius, traducere de Cristian Bejan (Humanitas), "Fiara şi suveranul", de Jacques Derrida, traducere de Bogdan Ghiu (Tact), "Teatrul lui Sabbath", de Philip Roth, traducere de Iulia Gorzo (Polirom), "Darul", de Vladimir Nabokov, traducere de Veronica D. Niculescu (Polirom), "Cuvintele fraţilor Grimm", traducere de Al. A. Şahighian (Polirom).
Pe 9 iunie, la gala premiilor USR, vor mai fi acordate Premiul Naţional, două premii speciale şi premiul Fundaţiei "Andrei Bantaş" (pentru traduceri din limba engleză).
Festivitatea de decernare a premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2013 va avea loc pe 9 iunie, de la ora 18.30, în sala "Mircea Eliade" a Bibliotecii Naţionale a României.
Anul trecut, Florina Ilis a câştigat premiul la categoria "proză", cu romanul "Vieţile paralele" (Cartea Românească), în timp ce Nicolae Prelipceanu a fost câştigătorul secţiunii "poezie", cu volumul "La pierderea speranţei" (Casa de Pariuri Literare), iar Marius Chivu a câştigat trofeul secţiunii "debut", cu volumul "Vântureasa de plastic" (editura Brumar). La categoria "critică/ eseu/ istorie literară", câştigător a fost Mircea Mihăeş, cu volumul "Ce rămâne.
William Faulkner şi misterele ţinutului Yoknapatawpha" (Polirom). La categoria "teatru", câştigător a fost Radu F. Alexandru, cu "Teatru 7" (Cartea Românească).
Totodată, Andrei Pleşu a primit un premiu special din partea Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumul "Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste" (Humanitas), în timp ce Ion Pop a câştigat Premiul Naţional al USR.