Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a aterizat joi seară pe Aeroportul Internațional ”Ștefan cel Mare” din Suceava și a tranzitat județul spre Ucraina. Volodimir Zelenski a participat în cursul zilei de joi la a IX-a ediţie a Summitului Inițiativei celor Trei Mări (I3M) care a avut loc la Vilnius, în Lituania, acolo unde a avut o discuție și cu președintele României, Klaus Iohannis. Potrivit unor surse demne de încredere, după participarea la summitul de la Vilnius, președintele Volodimir Zelenski a plecat din Lituania cu o aeronavă a administrației ucrainene, un Airbus A319 – 115, care a aterizat pe Aeroportul ”Ștefan cel Mare” Suceava la ora 20:33. Ulterior, aeronava a plecat de la Suceava către Cracovia, în Polonia, potrivit Monitorul de Suceava.
De la aeroport, președintele Ucraina a fost preluat de o coloană oficială care a tranzitat județul Suceava spre punctul de trecere al frontierei de la Siret, de unde Volodimir Zelenski s-a îndreptat spre Kiev. Coloana oficială era formată din echipaje de poliție, mașini cu forțe de ordine și din cadrul serviciilor speciale, ambulanțe și mașini ale oficialilor ucraineni.