„Pregătim evenimente internaţionale importante pentru săptămâna viitoare. Ceva care ar putea oferi Ucrainei mai mult sprijin de apărare în această iarnă, mai multe capacităţi militare”, a anunţat preşedintele Ucrainei.
„Ocupanţii îşi aruncă în ofensivă toţi oamenii şi tot ce au. Ei nu pot învinge armata noastră, aşa că distrug fizic fiecare oraş şi sat, astfel încât nu mai există clădiri, nici măcar ziduri, care să poată fi folosite pentru orice fel de apărare.Singura modalitate de a opri acest lucru este de a alunga pas cu pas teroriştii ruşi de pe teritoriul nostru ucrainean, de a continua presiunea asupra Rusiei”, a arătat Zelenski.
„Doar de la începutul acestei zile, Rusia a bombardat Hersonul de peste 16 ori! Doar într-o singură zi! Şi este aşa în fiecare zi”, a spus acesta.
„Trebuie să găsim noi modalităţi de a trage la răspundere fiecare terorist rus, fiecare oligarh rus care ajută statul terorist şi toţi oficialii şi propagandiştii ruşi pentru tot ceea ce fac împotriva Ucrainei, împotriva libertăţii”, a îndemnat preşedintele ucrainean.