"Am primit cu bucurie acordul, ieri după-amiază, de la doamna primar. Corpul de control va merge la Spitalul Sfânta Maria și vom avea, după cum am anunțat deja, o comisie internațională în datele de 8 și 9 decembrie", a declarat presei ministrul. El a replicat totodată acuzațiilor conform cărora exprimă o serie de puncte de vedere în ciuda faptului că nu a fost niciodată în unitatea medicală respectivă, subliniind că un ministru nu poate să fie un specialist în toate sau să ia deciziile doar în baza celor văzute personal, scrie Agerpres.
"Nu am fost niciodată la Sfânta Maria și nu îmi dau cu părerea asupra Spitalului Sfânta Maria decât pe baza documentelor pe care le primesc de la specialiști. Nu cred că e bine ca ministrul să fie un specialist în toate și să meargă și să vadă cu ochii lui și apoi să ia o decizie doar pe baza lucrurilor pe care le-a văzut și a putut să le judece cu capabilitățile de care dispune. Cred că de asta există experți, ca să facă analize și să îmi înainteze un raport. Pe baza acestor rapoarte, eu pot lua decizii. (...) Pentru tot ce am spus există documente foarte clare, există de asemenea grila de acreditare pe care am făcut-o publică. De asemenea, în grila de acreditare sunt specificate acele lucruri. Grila de acreditare nu am completat-o eu, este completată de inspectorii de la Agenția Națională de Transplant împreună cu personalul sau poate chiar cu domnul manager Copcă", a adăugat Voiculescu.
În ceea ce privește faptul că operațiile de transplant ar fi blocate în ultimele zece zile de teama unui scandal mediatic, ministrul Sănătății a spus că nu crede că un îndemn la corectitudine ar trebui să îi sperie pe profesioniști.