„Este suficient să citeşti ultimele ştiri din România spre a realiza că PSD si ALDE, această la propriu insalubră, toxică, funestă coaliție, acționează deliberat, metodic şi fără niciun fel de scrupule pentru anihilarea statului de drept. Este o “revoluție” crapuloasă. Altfel spus, un puci infam operat de pungaşi, tâlhari si escroci. Mai clar spus, se urmăreşte nimicirea, aneantizarea, lichidarea garanțiilor esențiale pentru independența justiției. Este o situație de coşmar existențial. Dacă nu sunt opriți acum, aceşti netrebnici, copiii de suflet ai lui Ilici, nu vor mai putea fi opriți niciodată. Iar România se va scufunda in mlaştina unei corupții samavolnice cum nu cred că s-a mai pomenit in istoria Europei… PS Crapuloşii vor să dezincrimineze mărturia mincinoasă. România se prăbușește in prăpastia celei mai negre turpitudini sub egida unui parlament plecat cu sorcova, amoral, iresponsabil, tot mai lipsit de legitimitate”, a scris Vladimir Tismăneanu pe contributors.ro.