Ultima dată când Vladimir Putin și Xi Jinping au stat față în față au anunțat începutul unei „noi ere” în relațiile internaționale.
În prezent, însă, lucrurile par să stea diferit. Liderul chinez a refuzat să participe la un dineu împreună cu omologul său rus sub pretextul politicii chineze privind COVID-19. De asemenea, o imagine de la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai, care a avut loc în Uzbekistan, face înconjurul internetului.
Vladimir Putin a fost așezat pe o canapea joasă, înghesuit între președintele Kazahstanului și dictatorul din Belarus. Specialiștii susțin că acest lucru arată că poziția liderului de la Kremlin nu mai este atât de importantă ca înainte de războiul din Ucraina. Putin a fost lăsat să aștepte înainte de întâlnirea cu președintele Kârgâstanului.
În trecut, șeful de la Kremlin îi lăsa pe alți lideri să aștepte. Summitul din Uzbekistan a fost marcat de un număr mare de gafe.