Agenţia rusă pentru supravegherea comunicaţiilor, Roskomnadzor, a ordonat vineri blocarea Facebook pe teritoriul ţării, acuzând reţeaua socială de „discriminarea” mass-media ruse, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.ro.
„A fost luată decizia de a bloca accesul la Facebook” începând de vineri, a anunţat Roskomnadzor pe mesageria Telegram.
Jurnaliştii agenţiei France Presse în Rusia au putut constata că reţeaua socială nu mai funcţiona fără VPN (reţea virtuală privată).
Și rețeaua de socializare Twitter a fost blocată pe teritoriul Federației Ruse, potrivit datelor Roskomnadzor. Accesul la Twitter era restricționat încă din prima zi a invaziei, în baza solicitării Procuraturii Generale, scrie Interfax.ru.