Un montaj distribuit pe rețelele de socializare arată că liderii celorlalte state participante la summit-ul țărilor riverane Mării Caspice -Iran, Kazahstan și Azerbaidjan- au fost întâmpinați la scara avionului cu flori, pâine și sare.
În schimb, Vladimir Putin se pare că n-a avut parte de o astfel de primire, filmare prezentându-l în timp ce străbate distanța de câteva zeci de metri de la aeronavă la mașina de protocol fără a avea pe nimeni alături.
Liderul rus pare să aibă, în continuare, unele dificultăți de deplasare, mișcându-și mult mai puțin mâna dreaptă, prin comparație cu mâna stânga.
⚡️ During the Caspian summit in Turkmenistan, Vladimir Putin was not met at the plane.
— Flash (@Flash43191300) June 30, 2022
The rest of the participants were greeted with bread and salt and flowers. pic.twitter.com/OhDoDr47ZD
Pe de altă parte, mersul președintelui rus a fost analizat de mai mulți ani. iar mișcarea mâinii stângi, în timp ce dreapta rămâne aproape imobilă, a fost descrisă drept "mersul KGB-ist" de către celebrul realizator TV american Stephen Colbert.
În luna aprilie a acestui an, filmarea unei întâlniri între Vladimir Putin și ministrul Apărării Sergei Șoigu a alimentat speculațiile legate de afecțiunile grave de care ar suferi liderul rus. La vremea respectivă, tot mișcarea mâinii drepte a fost cea care le-a atras atenția celor care au analizat imaginile.