„Vorbim despre o metodologie care este imperfectă, iar ăsta este un lucru pe care pot să îl spun ca pe o certitudine. Şi rezultatul acestei metodologii şi aplicarea ei este, da, o diferenţă a cărei amplitudine nu o cunoaştem. Este o investigaţie pe care am început-o acum câteva zile. Abia acum câteva zile mi-a fost semnalat de către unul dintre consilieri, că există o problemă. Am verificări la nivel mic, la nivel de spital, văzând care sunt cifrele, verificând în cele două platforme în care se raportează şi, într-adevăr, există o problemă de metodologie care rezultă în cifre diferite”, a declarat Vlad Voiculescu, la un post TV.
Fostul ministru a afirmat chiar că numărul deceselor ar fi subevaluat . „Am indicii cât se poate de serioase că există o sub-raportare. Asta nu schimă realitatea, dar schimbă adevărul. (…) Am luat un spital, ne-am uitat la cifra deceselor dintr-un spital. Şi am văzut cum este ea raportată într-o platformă, cum a fost raportată în cealaltă. În ambele platforme este o sub-raportare, dar diferenţa de la o platformă la alta este de asemenea semnificativă. (...) dacă le comparăm, vedem că raportarea numai din spitale este cu mii de cazuri mai mare decât raportarea din toate entităţile”, a mai afirmat Voiculescu.