Joe Biden a petrecut mai puţin de 24 de ore în Arabia Saudită, unde s-a întâlnit cu mai mulţi şefi de stat şi responsabili din regiune, în primul rând cu prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, zis şi MBS, despre care CIA consideră că este principalul responsabil pentru asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, relatează Agerpres.
Această întâlnire i-a adus prin urmare critici preşedintelui SUA, care, de altfel, în campania electorală calificase Arabia Saudită drept un stat "paria". Dar interesele geostrategice şi economice ale Washingtonului în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei au determinat SUA să intensifice dialogul cu Arabia Saudită, ţară care este cel mai mare exportator de petrol şi care până în prezent a respins cererile SUA, ale Marii Britanii şi Uniunii Europene de a-şi creşte producţia în vederea temperării creşterii preţului petrolului.
Arabia Saudită şi-a manifestat acum disponibilitatea de a-şi creşte capacitatea de extracţie a petrolului cu un milion de barili pe zi, atrăgând însă atenţia că aceasta nu va însemna în mod necesar o creştere similară a producţiei.
Promisiunea de creştere a acestei capacităţi, de la 12 la 13 milioane de barili pe zi, a fost făcută de Mohammed bin Salman. Dar el a avertizat totodată că Arabia Saudită nu-şi va putea spori capacitatea de extracţie a petrolului dincolo de acest prag, relatează agenţia DPA.
La rândul său, ministrul de externe saudit, Faisal bin Farhan Al Saud, a declarat la o conferinţă de presă ulterioară întâlnirii lui Biden cu liderii statelor arabe din regiune că la această reuniune nu s-a discutat despre petrol, adăugând că statele OPEC+ (grup din care face parte şi Rusia) vor continua să evalueze condiţiile pieţei şi să ia deciziile necesare.
Potrivit Reuters, Biden a pledat şi pentru o alianţă regională de securitate care să includă de asemenea Israelul, cu scopul contracarării ameninţării iraniene, dar iniţiativa sa nu a fost agreată de Arabia Saudită. Întrebat despre acest subiect la conferinţa de presă, ministrul saudit de externe a răspuns că nu are cunoştinţă despre astfel de discuţii.
Cât despre cazul asasinării jurnalistului Khashoggi, abordat de preşedintele american în discuţia cu prinţul moştenitor saudit, acesta din urmă i-a spus lui Biden, potrivit ministrului de stat saudit pentru afaceri externe, Adel al-Jubeir, că acest caz este închis din punctul de vedere al Riadului, susţinând că cei vinovaţi au fost traşi la răspundere - au fost pronunţate mai multe condamnări.
Mai mult, adaugă acelaşi ministru, MBS a subliniat în faţa lui Joe Biden că încercările de a impune altora propriile valori pot avea efect de bumerang. \"\"Nu a mers atunci când Statele Unite au încercat să-şi impună valorile în Afganistan şi Irak. De fapt, aceasta s-a întors împotriva lor. Fiecare ţară are valori diferite şi acestea trebuie respectate\"\", a închis subiectul ministrul saudit.
După ce un ziarist i-a atras totuşi atenţia că serviciile secrete americane îl consideră pe MBS principalul responsabil pentru acest asasinat, acelaşi ministru a răspuns: \"\"Ştim bine ce au concluzionat serviciile de informaţii (ale SUA) despre armele de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein\"\", arme care de fapt nu au existat.
Biden şi-a axat vizita în Arabia Saudită mai mult pe întâlnirile cu liderii statelor din Golf şi cu cei ai Egiptului, Iordaniei şi Irakului, încercând să minimalizeze întâlnirea cu MBS ce i-a atras destule critici, remarcă Reuters.
Într-un discurs susţinut la Jeddah, la un summit la care au participat cele şase ţări membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului (Arabia Saudită, EAU, Qatar, Oman, Kuwait şi Bahrein) şi de asemenea Egipt, Iordania şi Irak, preşedintele SUA a promis că ţara sa \"\"nu va pleca din Orientul Mijlociu\"\" şi nu va lăsa în această regiune \"\"un vid care să fie umplut de China, Rusia sau Iran\"\", anunţând totodată un ajutor de un miliard de dolari pentru susţinerea securităţii alimentare în Orientul Mijlociu şi Africa de Nord.
\"\"Statele Unite sunt angajate în construirea unui viitor de cooperare în regiune, în parteneriat cu voi toţi, şi Statele Unite nu pleacă nicăieri\"\", a promis liderul de la Casa Albă.
În ce priveşte noua \"\"viziune\"\" a SUA pentru Orientul Mijlociu enunţată de preşedintele american, aceasta se va baza pe dialog, cooperare economică şi militară şi va avea ca obiectiv normalizarea relaţiilor între Israel şi ţările arabe. \"\"Nu vom tolera ca o ţară să încerce să o domine pe alta în regiune prin consolidări militare, incursiuni şi/sau ameninţări\"\", a subliniat Biden, făcând aluzie la Iran, ţară unde preşedintele rus Vladimir Putin va efectua marţi o vizită.
Joe Biden a plecat aşadar din Arabia Saudită cu mâna goală, dar speră că grupul OPEC+ va decide la reuniunea sa din 3 august o sporire a producţiei de petrol care să ajute SUA să-şi tempereze creşterea inflaţiei, concluzionează Reuters. Preşedintele SUA declarase vineri că rezultatele vizitei sale în Arabia Saudită se vor vedea \"\"în câteva săptămâni\"\", mai arată sursa citată.