"Este în stare stabilă. Astăzi am primit confirmarea de la Institutul "Cantacuzino". Este o persoană de vârstă medie, într-o stare corespunzătoare", a precizat Macrina Mihai.
DSP Satu Mare a transmis printr-un comunicat de presă că principala cale de transmitere a acestei infecţii la om este înţepătura de ţânţar.
"Persoanele infectate pot fi fără simptome sau pot prezenta simptome similare unei gripe uşoare: febră, cefalee, mialgii, stare de rău, greţuri, vărsături, eventual cu fenomene eruptive cutanate. De asemenea, pot apărea şi forme grave cu simptome neurologice, prezentând tablou clinic de meningită sau meningoencefalită, aceste forme severe apărând mai ales la persoane de vârstă înaintată. Nu există un tratament specific al acestei boli şi nici vaccin care să o prevină. Măsurile de protecţie împotriva ţânţarilor sunt cele care pot servi la evitarea infectării", precizează sursa citată.
Medicii recomandă populaţiei să evite expunerea la ţânţari, să utilizeze substanţe chimice împotriva ţânţarilor, să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă folosind plase de protecţie la ferestre, să utilizeze substanţe insecticide în locuinţă şi în jurul locuinţei, să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei şi uscarea pivniţelor, să îndepărteze recipientele de apă stagnantă şi gunoiul menajer, să evite vizitarea zonelor turistice cu bălţi şi alte ape stătătoare, deltă, mlaştini sau să îşi ia măsuri de protecţie sporite, adecvate pentru evitarea înţepăturilor de ţânţari.