„Urmărim preţurile pe toată piaţa de energie, până la urmă şi carburanţii sunt pe piaţa de energie. Acolo am observat o fluctuaţie a preţului carburanţilor, în funcţie de cotaţia petrolului. Acum, e adevărat, cotaţia este la cel mai mare preţ din ultimii şapte ani de zile. Eu când trec spre casă, trec pe lângă multe staţii şi memoria vizuală îmi permite să reţin cifre. Da, este o cotaţie mare acuma. În urmă cu o lună, o lună şi jumătate, preţurile erau sub 6 lei, acum sunt peste 6 lei”, a declarat Virgil Popescu , miercuri seară, la televiziunea publică.
„Dacă va fi cazul, vom lua şi acolo măsuri. Nu am văzut în ultimii ani de zile să vorbim de preţuri reglementate la carburanţi, piaţa s-a autoreglat la un moment dat. Să nu uităm că noi am scos acciza de la carburanţi în urmă cu doi ani, deci practic am avut o ieftinire a preţului la carburanţi”, a mai precizat Popescu.
„România are rezerve de petrol, nu are suficient petrol cât are nevoie de consum, se mai importă petrol din Kazahstan. Rompetrol de acolo aduce petrolul, dar şi când a fost problemă cu rafinăria de la Petromidia, nu am avut probleme cu aprovizionarea. Deci importurile au suplinit această producţie, cum nici preţurile nu au explodat. Poate a fost o uşoară reaşezare a preţurilor, dar preţul nu a explodat. Urmărim toată piaţa şi de carburanţi şi, dacă va fi nevoie, vom lua măsuri”, a asigurat ministrul Energiei, Virgil Popescu.