Șeful Executivului a asistat joi la prezentarea activității Centrului, informează Guvernul. Cu această ocazie, directorul a adresat premierului invitația de participare a României la activitățile Centrului.
Oficialul român s-a interesat despre proiectele concrete dezvoltate de Centru și despre modul de implementate a acestora, exprimând interesul prioritar acordat de țara noastră securității energetice.
Totodată, Viorica Dăncilă a adresat felicitări conducerii Centrului pentru rolul pe care îl are în sprijinirea proceselor de dezvoltare a capabilităților NATO, având în vedere contribuția tot mai crescută pe care Alianța Nord-Atlantică o are în domeniul securității energetice.
În cadrul vizitei de lucru efectuate în Republica Lituania, prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut astăzi o întrevedere cu președintele Parlamentului lituanian, Viktoras Pranckietis.
Cei doi oficiali au evocat importanța istorică a anului 1918 atât pentru România, cât și pentru Republica Lituania, în contextul în care, în 2018, ambele state celebrează Centenarul. Agenda convorbirilor a inclus teme legate de relația bilaterală dintre cele două state, precum și aspecte privind agenda europeană și cea de securitate.
Șeful Executivului român și președintele Parlamentului lituanian și-au exprimat satisfacția pentru consistența dialogului bilateral, atât la nivel guvernamental, cât și parlamentar și au evidențiat potențialul de dezvoltare a cooperării în domeniul economic.
Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, efectuează, în perioada 14-16 iunie 2018, un turneu în Republica Lituania și Republica Estonia.
Dialogul politic cu oficialii din cele două state membre UE se va concentra pe reconfirmarea relațiilor bilaterale apropiate, fundamentate pe un parcurs similar și pe interese comune legate de tematicile europene și pe asigurarea securității flancului estic.
Vizita la Tallinn, care se va desfășura între 15 și 16 iunie, este prima la nivel de prim-ministru român în Republica Estonia după restabilirea relațiilor diplomatice ale României cu statul baltic, în 1991.
Șeful executivului român va avea o serie de consultări la nivel înalt cu președintele Republicii Estonia, Kersti Kaljulaid, cu premierul Jüri Ratas și cu vice-președintele Parlamentului, Enn Eesmaa. De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă va efectua vizite la Centrul Cooperativ de Excelență NATO pentru Apărare Cibernetică (CCDCOE) și la Showroom e-Estonia, un important centru executiv de informare, prin intermediul căruia este realizată prezentarea modalității de funcționare a societății digitale estone.
Un alt moment al vizitei va fi un omagiu adus de premierul român ostașilor estoni căzuți în Războiul de Independență, prin depunerea unei coroane de flori la Monumentul "Estonian Memorial".
La 16 iunie, șeful executivului român, Viorica Dăncilă, și șeful executivului eston, Jüri Ratas, vor zbura pe ruta Tallinn-Constanța a companiei estone Nordica, o cursă inaugurală. De asemenea, cei doi înalți oficiali vor participa, ulterior, la inaugurarea Consulatului Onorific al Republicii Estonia la Constanța.