Update 17.00 Procurorii DNA au dispus, miercuri, punerea in miscare a actiunii penale intr-un nou dosar care o vizeaza pe Laura Georgescu, presedintele Consiliului National al Audiovizualului, alaturi de care sunt cercetati fostul deputat Viorel Hrebenciuc, fostul primar din Piatra Neamt Gheorghe Stefan, precum si Narcisa Iorga, fost presedinte si membru al CNA.
HREBENCIUC VIOREL, la data faptei deputat, membru în Comitetul Executiv Naţional al unui partid (organ de conducere şi de decizie al partidului), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, de către o persoană ce deţine o funcţie de conducere într-un partid.
UPDATE: La puţin timp după ora 11:00, Viorel Hrebenciuc a părăsit sediul Direcţiei, fără a face declaraţii presei.
Întrebat, însă, dacă procurorii au extins acuzaţiile pe numele său, acesta a replicat: "Încă nu s-au extins."
Viorel Hrebenciuc a ajuns la sediul DNA miercuri dimineaţă, în jurul orei 9:20. Acesta a precizat că a fost chemat de procurorii DNA pentru a da declaraţii într-un dosar mai vechi, care vizează CNA, dosar în care acesta este deja urmărit penal.
În acest dosar, Hrebenciuc este acuzat că şi-a folosit influenţa astfel încât postul de televiziune al lui Gheorghe Ştefan să obţină o licenţă.
Potrivit anchetatorilor, Hrebenciuc s-ar fi folosit de influenţa pe care o avea şi ar fi intervenit pe lângă membrii CNA. Mai mult, spun anchetatorii, deşi, iniţial, membrii comisiei CNA nu au acordat licenţă postului de televiziune, ulterior, aceasta i-ar fi fost acordată.