Redăm, aici, o parte di interviu:
De 14 ani e iubita fratelui actualului prefect de Arad, Florentina Horgea. Spune că se dedică exclusiv misiunii sale de dascăl. Violeta și-a pus sufletul pe tavă după ce și-a închis contul de Facebook.
Insistă că imaginea ei o privește și că puțina culoare pe care a pus-o acolo unde vârsta a lăsat urme nu e o crimă. "Mă hărțuiți, mă hărțuiți. Eu trăiesc din salariul de dascăl"
− Ce calități vă recomandă pentru acest post?
− Am studii de specialitate. Am terminat Colegiul Universitar Pedagogic, am terminat Facultatea de Psihopedagogie Specială, am master în Educație incluzivă și Pedagogie integrată. Am participat în proiecte internaționale în Finlanda, 2009, am participat în proiect internațional Portugalia, 2015. Și am realizat la nivel de școală o grămadă de proiecte. Atât pot să vă spun, și că mă simt efectiv hărțuită. Așa mă simt.
− Studiile le-ați făcut la Arad, nu?
− Dar ce importanță are unde mi-am făcut studiile? E vreo problemă că le-am făcut la Arad?
− Nu, doar că CV-ul dumneavoastră lipsește.
− CV-ul l-am trimis la minister. Deci, cariera mea didactică este următoarea: sunt învățător la bază, din 1997. Din 2006 sunt titular la Centrul pentru Educație incluzivă, iar în urmă cu doi ani am fost numită director adjunct la Educație incluzivă Arad.
Da, o să pun CV-ul meu, o să pun CV-ul meu. Nu l-am făcut public pentru că eu nu sunt o persoană publică. Eu sunt un biet om care trăiesc din munca de profesor (izbucnește în plâns). Și pur și simplu sunt hărțuită.
− Când ați fost numită inspector?
− Pe data de 18.
− Sunteți iubita fratelui prefectului de Arad. Vă întreb direct: are legătură filiala PSD din Arad cu promovarea dumneavoastră în acest post?
− Nu sunt membră a niciunui partid politic. Sunt de 14 ani împreună cu această persoană, de o viață, exact de o viață. Nu are nicio legătură.
− De ce v-ați închis contul de Facebook?
− L-am închis, este viața mea privată, este viața mea privată (ușor iritată). Nu sunt trucată, poate să vină oricine să vadă cum arăt. Oricând invit pe oricine, în afara ISJ-ului, să vină să mă vadă. Probabil am pus culoare sau, mă rog, ca fiecare femeie...
Acuma faci mai multe poze și pui una care, totuși... Nu le pui oricum. Sunt om și am dreptul la viață. Vreau să rămân în anonimat. Nu am făcut nimic rău decât să ajut niște oameni amărâți. Toată viața mea am lucrat cu copii cu probleme și am ajutat cât am putut. Am studii de specialitate, am studii de specialitate...