"Politica populistă de a dubla, de a tripla peste noapte ne face rău în primul rând pentru că bulversează bugetul, nu are o implicare a sursei bugetare şi practic scindează societatea (...) În a doilea rând ne pune pe noi ca şi când am fi în defensivă şi nu este cazul; am crescut alocaţiile şi vor ajunge la dublare în etape. A dubla, a tripla... de ce nu ne-am fi dorit, pentru că suntem în an electoral, să facem un gest de populism? Pentru că suntem responsabili”, a declarat Violeta Alexandru.
"Să ştiţi că noi decizia am luat-o în linie cu litera şi spiritul hotărârii Curţii Constituţionale. Deci, din moment ce ne-am preocupat să urmărim conţinutul Curţii, aşteptarea mea este să nu se întâmple acest lucru. Cu toate acestea, bineînţeles că respectăm decizia Curţii şi veţi vedea la momentul respectiv care este abordarea, dar în niciun caz nu veţi auzi de la vreun reprezentant al PNL că nu respectă legea sau că încearcă să se eschiveze. Trebuie să fim conştienţi toţi că din buget – şi bugetul acesta nu înseamnă nişte bani care vin din eter, sunt banii celor care muncesc şi plătesc taxe şi impozite - dacă economia nu-şi revine şi oamenii nu muncesc, nu sunt sume la buget. Toţi aceşti bani înseamnă bani care vin din economie”, a adăugat Violeta Alexandru.
Camera Deputaţilor a adoptat, săptămâna trecută, decizional, proiectul de lege pentru respingerea ordonanţei de urgenţă privind creşterea etapizată a alocaţiilor pentru copii, ca atare, rămâne în vigoare legea care prevede dublarea alocaţiilor de la 1 septembrie, de la 150 la 300 de lei.