UPDATE. Cei doi huligani săltați astăzi de polițiști au fost reținuți. Unul pentru că ar fi lovit-o pe femeia-jandarm în Piața Victoriei, al doilea, pentru că ar fi tras cu arma furată de la aceasta.
Urmează să vedem dacă procurorii vor cere arestarea preventivă în cazul celor două persoane reţinute.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au efectuat, joi, două percheziţii într-un dosar de ultraj, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice deschis după protestele din Piaţa Victoriei, se arată într-un comunicat de presă transmis de Parchet.
Potrivit sursei citate, percheziţiile au fost efectuate în baza unor mandate emise de magistraţii Judecătoriei Sectorului 1.
"În cauza având ca obiect infracţiunile de ultraj (agresiune asupra a doi lucrători de jandarmerie), nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor (sustragerea unei arme) şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, la data de 23 august 2018 au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară emise de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti', se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Persoanele la care au fost efectuate percheziţiile domiciliare sunt audiate, la sediul Poliţiei Capitalei, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.