Ciobanii adunați în fața Guvernului au încercat să smulgă gardurile de separare care delimitează zona din mijlocul Pieței Victoriei chiar în momentul în care o delegație a intrat la discuții.
În timpul incidentelor, o jandarmeriță a fost lovită în cap de un cioban, cu o talangă, și a fost condusă la un vehicul special pentru a i se acorda primele îngrijiri. Agresorul a reușit să fugă, pe moment, dar a fost identificat și condus la o dubă a poliției, potrivit Realitatea Plus.
Ciobanii au ieșit în stradă în mai multe orașe, din cauza măsurilor luate de autorități pentru combaterea pestei de ovine. Sute de fermieri din Timiș protestează pentru a împiedica inspectorii sanitari să sacrifice animalele bolnave și sunt revoltați pentru că printre oile ucise ar fi fost și unele sănătoase. Pesta este extrem de contagioasă. Dacă se va răspândi, spun experții, România ar putea ajunge în pragul unui dezastru economic și o criză alimentară. Deocamdată, autoritățile au interzis mișcarea animalelor între ferme pentru 30 de zile.