Președintele Pro România, Victor Ponta, a anunțat duminică în timpul Convenției că partidul său vrea să meargă singur la alegeri. El a făcut declarații chiar când îl introducea pe scenă pe Călin Popescu Tăriceanu, invitat la evenimentul Pro România.
„Chiar vrem să mergem singuri la alegeri, nu vrem să fim la remorca nimănui”, a spus Ponta, chiar înainte de discursul liderului ALDE.
În pofida anunțului lui Ponta, Tăriceanu a încercat obținerea unei alianțe, mai precis a unor „înțelegeri în plan local”.
„Aşa cum anunţat în repetate rânduri, ALDE şi-a propus să meargă la alegeri singur şi la alegerile locale şi la alegerile parlamentare. Acest lucru sigur că nu exclude posibilitatea unor înţelegeri în plan local care, în unele judeţe, ar putea să aibă loc”, a declarat Tăriceanu de pe scena Convenției pro România..
Tăriceanu a vorbit despre o alianță cu Ponta împotriva „partidelor mari” care vor să distrugă partidele mici.
„Ne apropie lupta împotriva hegemoniei partidelor mari, care fac tot posibilul pentru a duce la dispariția partidelor mai mici. S-ar putea ca colaborarea pe care am avut-o în susținerea lui Mircea Diaconu să nu se încheie aici, pentru că ne unește lupta împotriva celor două partide mari. Este un blat ordinar între cele două partide mari!”, a declarat Tăriceanu.
ALDE și Pro România au colaborat și la alegerile prezidențiale din 2019, când cele două partide l-au susținut pe Mircea Diaconu. Colaborarea a fost contestată puternic din interiorul formațiunilor politice, în principal de Daniel Constantin, care a plecat la PNL și de Mihai Tudose, care s-a întors în PSD.
Tăriceanu a insistat pe o colaborare între ALDE și Pro România, amintind fosta conducere a PSD. Tăriceanu spune că Viorica Dăncilă a fost primul lider politic care a vrut dispariția ALDE.
„ALDE a fost în permanență atacat de partidele mari. Prima care a încercat să îngroape ALDE a fost doamna Dăncilă, cea care a încercat să își pună tocul fin pe gântul ALDE. Acum la fel face și domnul Orban. Știu că sunteți într-o zi festivă, dar nici dumneavoastră nu sunteți ocoliți de aceste probleme. Vă urez să vă țineți tari!”, a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.
Călin Popescu Tăriceanu a fost refuzat de PSD și PNL pentru o alianță. ALDE a ratat pragul electoral la alegerile europarlamentare din 2019 și se confruntă, în prezent, cu mari nemulțumiri interne. Astfel, vicepreședintele partidului, Andrei Gerea, i-a cerut deja demisia lui Tăriceanu, despre care spune că duce la „disoluția ALDE” prin acțiunile din ultimele luni, iar mai mulți parlamentari, printre care și fostul ministru al Energiei, Toma Petcu, ar negocia deja plecarea la alte partide.
Privat de orice înțelegere cu PSD, PNL sau Pro România, Tăriceanu își riscă în acest an propria carieră politică dacă ALDE nu va reuși să obțină un număr de consilieri locali, de primari la locale sau intrarea în Parlament la alegerile programate în toamna acestui an.