Un autoturism Dacia Logan al Poliţiei Rutiere a fost parcat neregulamentar, la intersecţia a două străzi, în faţa Policlinicii din municipiul Suceava, iar un agent i-a dat amendă, scrie monitorulsv.ro.
Maşina nu era inscripţionată, fiind una dintre cele trei autospeciale de acest gen, cu radar, din dotarea poliţiştilor rutieri.
Un echipaj al Poliţiei Locale Suceava, aflat în control, a constatat staţionarea neregulamentară şi a lăsat pe parbrizul maşinii înştiinţarea privind contravenţia săvârşită. La volanul maşinii era o tânără poliţistă care venise la Policlinica Areni din Suceava pentru a aduce probele biologice din cadrul unui dosar penal.