Ochelarii eSight sunt dotaţi cu o cameră video de mare viteză care înregistrează imagini pe care apoi le proiectează pe un ecran LED în faţa ochilor utilizatorului, permiţându-i să vadă "cu o claritate fără precedent", conform site-ului producătorului. Pentru Marquita Hackley, faptul că a asistat la momentul în care fiul său a văzut pentru prima oară după 12 ani de viaţă "a fost o experienţă copleşitor de emoţionantă".
"Primul lucru pe care l-a făcut (când şi-a pus ochelarii) a fost să se întoarcă spre mine şi să-mi spună: Ah mami, aici erai!", a povestit femeia în vârstă de 32 de ani pentru ABC News. "Şi apoi, când l-am auzit spunând că m-a văzut şi că sunt foarte drăguţă, m-am simţit extraordinar. În afara cuvintelor pe care le-a spus, doar simplul fapt că a putut să mă vadă înseamnă totul pentru mine", a adăugat ea, conform ziaruldeiasi.ro
Cu această ocazie Ward a putut şi să urmărească un episod din serialul de desene animate "SpongeBob". Christopher Ward s-a născut cu o hipoplazie a nervului optic — nervul optic nu s-a dezvoltat complet în perioada intrauterină. Din această cauză micuţul nu poate percepe decât foarte puţin lumina cu chiul stâng şi vede umbre cu ochiul drept.