O persoană a murit, iar 157 de persoane sunt rănite, au anuntat autoritatile turce la cateva ore de la incident.
”În acest moment, 157 de persoane rănite au fost spitalizate și unul dintre cetățenii noștri și-a pierdut viața”, a spus ministrul Sănătății, Fahrettin Koca, în cadrul unei conferințe de presă.
Aeronava Boeing 737 avea la bord 177 de pasageri și șase membri ai echipajului.
Avionul a ieșit de pe pistă din cauza umezelii și s-a rupt.
In primele momente dupa aterizare, ministrul turc al transporturilor a anuntat ca nimeni nu a murit, potrivit Agerpres.
Media turce au comunicat că există persoane rănite în urma incidentului, dar ministrul transporturilor turc Cahit Turhan, citat de televiziunea de stat TRT, a indicat că nimeni nu şi-a pierdut viaţa în urma accidentului.
O purtătoare de cuvânt a companiei Pegasus Airlines a confirmat accidentul, dar fără să ofere detalii suplimentare.
In primele momente dupa aterizarea esuata, imagini distribuite de mass-media turcă aratau că avionul s-a rupt în două, iar unii dintre pasageri erau evacuați.
A passenger plane has overrun runway at Sabiha Gokcen airport in Istanbul, Turkey. Apparent footage from the scene shows the aircraft broken into two pieces with flames emitting from its fuselage. pic.twitter.com/FrvhXOF7p8
— Xhildinho Z (@xhildinho) February 5, 2020
Avionul decolase din Izmir.
Fuselajul aeronavei, care aparține companiei Pegasus, s-a rupt în două și a luat foc după ce a ieșit de pe pista aeroportului internațional Sabiha Gökçen din cauza ploii puternice de la Istanbul.
Incendiul care s-a declanşat după accident a fost stins de către pompieri, a relatat agenţia de presă Anadolu.
Guvernatorul Istanbulului, Ali Yerlikaya, a indicat pe Twitter că echipe de intervenţie în cazuri de urgenţă acţionează la faţa locului pentru evacuarea pasagerilor.
Aeroportul Sabiha Gokcen a fost închis pentru zboruri şi toate avioanele au fost redirecţionate spre aeroportul internaţional din Istanbul situat în partea europeană a capitalei economice a Turciei.