Tragedia s-a întâmplat, luni, în timpul unei adunări la care urma să fie ales consiliul studenţilor.
🇧🇴#BOLIVIA | Al menos 4 muertos y más de 70 heridos terminó una asamblea en el coliseo deportivo de la Universidad Tomás Frías en Potosí. El incidente se dio luego que uno de los asistentes detonó una granada lacrimógena causando una estampida. #RochexRB27 pic.twitter.com/eJZVun8zTk
— Rochex Rababel Robinson Bonilla (@RochexRB27) May 9, 2022
Între 400 şi 500 studenţi s-au adunat într-o sală de sport a unei universităţi din Potosi pentru a-şi alege consiliul studenţilor, a indicat presei rectorul universităţii, Pedro Lopez.
Potrivit poliţiei, în timp ce dezbaterile între două grupuri de studenţi erau animate, o grenadă lacrimogenă a fost lansată, provocând panică.
"Avem confirmate decesele a patru persoane, 70 sunt rănite, iar cinci sunt la terapie intensivă", a indicat procurorul regiuni, Roxana Choque. Persoanele decedate au murit "prin asfixiere", iar răniţii au numeroase contuzii sau fracturi, a precizat ea, potrivit Agerpres.
Ministrul de interne, Eduardo del Castillo, a anunțat că o anchetă a fost deschisă iar unul dintre studenţii implicaţi în lansarea grenadei a fost identificat.
Spitalul public al acestui oraş minier, cu 270.000 de locuitori, a fost depăşit de sosirea unui număr mare de răniţi şi de părinţi în căutarea copiilor lor.
Confruntările între studenţi nu sunt rare în Bolivia şi grenade lacrimogene au fost deja utilizate în precedentele incidente, care nu s-au soldat cu decese.
În martie 2021, 12 studenţi şi-au pierdut viaţa la Universitatea publică El Alto, un oraş vecin cu La Paz, în urma prăbuşirii unei tribune în cursul unei adunări studenţeşti