Racheta foloseşte un motor care funcționează cu apă, ceea ce o face ecologică.
”Noi folosim foarte mult materiale compozite care au niște proprietăți deosebite față de materialele feroase: rigiditate, elasticitate, greutate - au foarte multe avantaje. Este un combustibil pe bază de apă cu alte componente”, a explicat un electronist de la ARCA.
Racheta a fost adusă la Constanţa, iar zeci de oameni au venit să o vadă.
EcoRocket va fi îmbarcată la bordul unei nave militare, unde vor începe antrenamentele de lansare.
”La antrenamente facem procedura de lansare, dar fără lansare, care este programată între 16 și 30 august”, a declarat Dumitru Popescu, fondator ARCA.
Prin lansarea EcoRocket, compania producătoare dorește să câștige premiul pentru Racheta spaţială cu cel mai mic impact asupra mediului.