Suspecții au fost prinşi în urma investigaţiilor derulate de poliţiştii de investigaţii criminale români şi a cooperării cu autorităţile internaţionale. Cei trei ar fi intrat în locuinţa unor vârstnici din Augsburg şi i-au lovit în cap, provocându-le răni care le-au pus viaţa în pericol, potrivit stiridiaspora.ro.
Potrivit Poliţiei Române, autorităţile germane au iniţiat, în 26 ianuarie, o operaţiune, prin intermediul ENFAST (European Network for Fugitive Active Search Teams), având ca obiectiv localizarea şi reţinerea a trei cetăţeni români, faţă de care au fost emise mandate europene de arestare, pentru tâlhărie şi tentativă de omor.
„Persoanele urmărite sunt bănuite că, la data de 19 decembrie 2021, ora 01.45, aflându-se în oraşul german Augsburg, în urma unei înţelegeri prealabile, ar fi pătruns în locuinţa victimelor, soţ şi soţie, în vârstă de 83, respectiv 71 de ani, şi le-ar fi lovit în zona capului, producându-le leziuni grave, care le-ar fi pus viaţa în pericol”, arată sursa citată.
După comiterea faptei, cei trei ar fi plecat din Germania pentru a nu fi prinşi.