Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 6 ianuarie, în urma unui conflict de pe o stradă din municipiul Ploiești, între mai multe persoane, un bărbat, de 46 de ani, ar fi fost agresat fizic de alți 4 bărbați și ar fi fost deposedat, prin violență, de o geantă, pe care o avea asupra sa.
7 bărbați, cu vârstele cuprinse între 17 și 55 de ani, au fost conduși la sediul unității de poliție, în vederea audierii.
În urma celor 12 percheziții, au fost ridicate mai multe telefoane mobile, un pistol neletal, 5 cuțite, 3 săbii, un baston electroșoc și alte obiecte folosite la activitatea infracțională.
În cadrul raziei, polițiștii au acționat în filtre rutiere, verificând astfel peste 80 de autovehicule, fiind legitimate și 96 de persoane.
În cadrul activităților, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, conform O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, în valoare de aproximativ 3.900 de lei.
Totodată, au fost reținute două permise de conducere și retrase două certificate de înmatriculare.