Cei doi pui gemeni, de două săptămâni, cântăresc doar 100 de grame şi sunt nedezlipiţi de mămica lor. Patru săptămâni vor mai sta lipiți de mamă, ceilalţi lemurieni fiind ţinuţi la distanţă.
Lemurienii cu coadă inelată pot fi văzuţi în permanenţă la Zoo din Sibiu. Cu cei doi pui gemeni, familia de lemurieni a ajuns la 9 membri.
Cei doi puiuți de lemurieni nu au nume și nici nu li se cunoaşte încă sexul. Îngrijitorii vor putea afla sexul puilor doar în momentul în care aceștia se vor desprinde de mamă şi vor începe să se mişte independent, relatează novatv.ro.
„Puii sunt bine, mama are grijă de ei, îi alăptează, le face toaletă, este foarte grijulie dar când restul din grup se apropie ca să-i cunoască, le atrage atenţia şi chiar îi alungă, ca să protejeze puii”, a declarat medicul veterinar de la Zoo Sibiu.
Animalele sunt protejate de temperaturile scăzute şi au un adăpost special în încăperi încălzite, prevăzute cu geamuri mari, pentru a permite vizitatorilor să-i vadă. Când este cald, lemurienii stau afară, într-un spaţiu amenajat pentru ei.
Lemurienii au ajuns în Sibiu în noiembrie 2011, fiind aduși de la o grădină zoologică din Ungaria. Ei sunt originari din Madagascar.
Lemurienii cu coadă inelată sunt cei mai cunoscuți din familia lemuridelor datorită cozii lungi, inelate, colorate în alb și negru. Pot face salturi de până la 10 metri înălțime. Lemurienii cântăresc în medie 3-4 kg și pot trăi până la 20 de ani.
Lemurienii trăiesc în grupuri destul de mari, sunt animale sociale, trăind în grupuri de până la 30 de indivizi. Pentru a se incalzi și a consolida relațiile sociale, adesea stau îmbrățișați. Fiecare familie sau colonie este condusă de o femelă dominantă.