,,Este foarte scump, e adevărat, dar ce să facem... Trebuie să mâncăm. Reducem cantitatea și mai și renunțăm, nu avem ce face’’ ,,Toate s-au scumpit, numai salariile și pensiile au rămas așa’’, sunt doar câteva dintre părerile cumpărătorilor.
Vestea proastă este că prețurile vor exploda înaine de sărbători, spun analiștii. Scumpirile la energie și gaze sau pesta porcină sunt două dintre motivele principale.
,,Prețul la ferma comercială are o plajă mai mare pornind de la 7.5 până la 10 lei pe kg la poarta fermei. Situația este explozivă, situația este gravă, drastică pentru filiera cărnii de porc din România și cu aceste scumpiri la energie electrică și la gazele naturale nu știm încotro s-o apucăm… Pe de o parte, Covidul, pe partea cealaltă, pesta porcină africană’’, a precizat Mary-Eugenia Pană, președinte Asociația Crescătorilor de Bovine, Ovine și Porcine.
De partea cealaltă, în magazine, la raft lipsesc produse esențiale precum făină, zahăr sau ulei.
,,Nu prea se mai fac comenzi pentru că nu mai e vânzare. De când cu pandemia asta, cu vaccinurile, cu cardul verde, nu mai intră lumea.
De partea cealaltă, Marea Britanie se confruntă cu o criză majoră a forței de muncă. Procesatorii de carne sunt nevoiţi să exporte carcasele de animale în Uniunea Europeană pentru a fi tranşate, iar apoi să le reimporte.