"Uitați-vă la datele prezentate de INS și la prognoza privitoare la creșterea economică, în care noi estimăm o contracție economică, o scădere economică de 3,8%. E ca într-o familie – când îți scad veniturile și abia mai ai bani de mâncare, de plata chiriei, nu te duci să-ți bei banii la cârciumă”, a afirmat, vineri, Ludovic Orban.
Șeful guvernului a încercat să explice și de ce fondurile, deși prevăzute în buget, au fost redirecționate.
„Între timp avem o serie de alte categorii de cheltuieli necesare. De exemplu, creșterea bugetului Ministerului Sănătății cu nouă miliarde de lei. De asemenea, alte măsuri active pentru salvarea locurilor de muncă”, a mai spus premierul.
Creșterea salariilor profesorilor, care ar fi trebuit să aibă loc de la 1 septembrie 2020, a fost amânată cu un an, potrivit proiectului de rectificare bugetară.