Philamena Belone a predat ani la rând la o școală din New Mexico.
S-a infectat cu Sars-Cov-2, dar, în ciuda acestui fapt, a continuat să predea cu masca de oxigen pe față. A vrut ca elevii ei să nu rămână în urmă cu lecțiile. Fratele femeii povestește, cu lacrimi în ochi, cât era de deosebită.
”A fost o persoană specială. A predat chiaer și cu masca de oxigen pe față. A predat până s-a epuizat fizic.
Elevii din comunitatea noastră merită ce e mai bun, iar sora mea a fost cea mai bună profesoară pe care o puteau avea. A predat în multe școli dar datoria ei a fost să îi servească pe cei care intrau în legătură cu ea”, a spus acesta.
Profesoara preda elevilor de clasa a III-a, iar celor care nu aveau acces la internet le preda prin telefon.
Femeia locuia în una dintre comunitățile americane cel mai grav lovite de pandemie. De câteva săptămâni, starea sa de sănătate s-a agravat, iar medicii au pus-o pe ventilație artificială. Femeia a decedat pe 11 decembrie, lăsând în urma trei copii.
Până în prezent, în New Mexico s-au înregistrat peste 20.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus si 731 de decese, la o populație de aproximativ 173.000 de oameni.