"De azi a devenit operaţională integrarea tarifară a trenului de la Gara de Nord la Aeroportul Otopeni cu transportul public de suprafaţă şi de subteran din Bucureşti. Cu această ocazie, am făcut o călătorie cu trenul de probă pe 4 rute feroviare din jurul Capitalei, care vor face parte din infrastructura viitorului tren metropolitan", a scris edilul general, pe Facebook.
El menţionează că pentru funcţionarea trenului metropolitan va fi folosită în prima etapă infrastructura de cale ferată care există în jurul Capitalei, iar cu ajutorul Ministerului Transporturilor urmează să se realizeze modernizările necesare şi conectarea la celelalte mijloace de transport public.
"Ulterior, tot în colaborare cu autorităţile centrale, ne dorim să investim în achiziţia de trenuri, în construirea de noi segmente şi staţii de cale ferată, pentru a extinde traseele pe care va funcţiona trenul metropolitan. Susţin acest proiect pentru că e una dintre soluţiile importante pentru rezolvarea problemei traficului în Bucureşti", a precizat edilul general.
Pe 7 ianuarie, Nicuşor Dan afirma că a discutat cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor despre extinderea magistralei de metrou M4 şi despre trenul metropolitan, proiect al cărui studiu de prefezabilitate se apropie de final.
În septembrie 2021, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov menţiona că trenul metropolitan va putea fi folosit din 2024, alături de autobuze, troleibuze, tramvaie şi metrou.
Astfel, în viitor, distanţa de la Snagov la Gara de Nord ar putea fi parcursă în circa 30 de minute, faţă de un interval de timp aproape dublu necesar unui autoturism în condiţiile actuale de trafic.
Pentru introducerea serviciilor de tren urban şi metropolitan, Asociaţia a ţinut cont de reţeaua feroviară istorică din zonă. S-a propus funcţionarea a 16 servicii (linii). Într-o primă fază, prin utilizarea infrastructurii feroviare existente, va putea fi asigurată o viteză comercială ridicată (peste 40 kilometri/oră), preciza Asociaţia