Cei care au făcut descoperirea șocantă au fost copiii femeii, alarmați că aceasta era de negăsit. Din nefericire, femeia a fost descoperită spânzurată, în boxa din subsolul blocului în care locuia. Fiica acesteia, care este și însărcinată, a suferit un șoc, potrivit Monitorul de Botoșani.
Medicii de la Serviciul Județean de Ambulanță Botoșani n-au mai putut face nimic, pentru că femeia era mortă de câteva ore.
Cazul a intrat și în atenția polițiștilor botoșăneni, care au deschis un dosar pentru ucidere din culpă, fiind dispusă și efectuarea unei autopsii pentru a se stabili cu exactitate cauza decesului.