Mircea Jumanca, activist pentru protecția mediului și ghid de turism, a declarat pentru Deutsche Welle că fenomenele care au dus la prăbușirea Cascadei Bigăr ar fi fost accelerate de devierea cursului de apă către o păstrăvărie. Jumaca a precizat că fisurile în corpul cascadei au început să fie vizibile încă de acum 2 ani, potrivit Mediafax.
VIDEO AICI
În replică, regia Romsilva, ceea care administrează zona, susține că acuzațiile sunt false și că nu există nicio legătură între amenjarea cursului de apă și prăbușirea cascadei.
„Păstrăvăria Valea Miniș a fost construită în perioada 1986-1988, inclusiv o lucrare de captare pe izvorul Bigăr, iar în ultimii 33 de ani nu s-a mai efectuat nicio lucrare suplimentară, deci nu aceasta este cauza prăbușirii cascadei. Așa cum am precizat anterior, cascada Bigăr s-a prăbușit din cauze naturale, sub propria greutate, în urma acumulării în timp a travertinului și a mușchiului”, a transmis Romsilva pe pagina de Facebook.
Cascada Bigăr din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița s-a prăbușit luni, în jurul orei 18;00.