Inițiată pe 10 februarie de Adam Goldsack din Regatul Unit, petiția este găzduită pe site-ul Change.org.
Raportul preliminar de nouă pagini a fost lansat în iunie 2021. A fost pregătit de Biroul american al directorului de informații naționale, în consultare cu armata, în special cu forța operativă UAP recent înființată.
Solicităm ca noul birou UAP creat de Congres să pună la dispoziție toate videoclipurile și cazurile neclasificate, astfel încât știința civilă să poată investiga și înțelege mai bine această tehnologie, conchide petiția.
Până marți după-amiază (22 februarie), peste 1.300 de persoane au semnat petiția.
Pentagonul a anunţat la sfârșitul anului trecut crearea unui birou responsabil cu colectarea şi analiza tuturor informaţiilor privind obiectele zburătoare neidentificate (OZN) observate de armata americană.
În luna aprilie a anului trecut, Pentagonul a stârnit o întreagă dezbatere mondială după ce a făcut publice trei înregistrări video ce arată întâlnirile dintre avioane ale Marinei americane cu ceea ce par obiecte zburătoare neidentificate, potrivit Guardian.
Clipurile, despre care Pentagonul spune că prezintă ”fenomene aeriene neexplicate”, au fost anterior ”scurse” în spațiul public, unii crezând că e vorba de OZN-uri extratereste.
Pentagonul afirmă că le-a făcut publice pentru a clarifica orice opinii greșite ale oamenilor privind veridicitatea lor și cât de complete sunt”, potrivit unui comunicat al Departamentului Apărării.
Cele trei clipuri video arată ce au văzut piloții unor zboruri de antrenament din 2004 și 2015.
Serviciile secrete din SUA au susținut două luni mai târziu că nu au găsit dovezi că ”fenomenele aeriene” observate de piloții din Marina americană în ultimii ani sunt nave extraterestre, dar tot nu pot explica mișcările neobișnuite care nu pot fi explicate nici de oamenii de știință, nici de armată, au devăluit înalți oficiali ce au primit informații din mult așteptatul raport guvernamental, scrie New York Times.