Animalul a pătruns în clădire prin intrarea de la cantină în timp ce se făcea aprovizionarea. A alergat pe culoare şi a intrat în mai multe încăperi, fără a deranja pacienţii şi fără a periclita activitatea spitalului.
Personalul a solicitat intervenţia poliţiei şi a serviciului de protecţie a animalelor.
Căprioara a fost transchilizată în cele din urmă şi transportată pe o targă în afara unităţii medicale, iar apoi a fost eliberată în pădure.